Acasă > Cazare și relaxare la Casa Timiș > Bungalowuri de lux > Suita Crâmpoșie
Acest bungalow e o combinație unică, desăvârșită, de lux și originalitate, o reinterpretare a artei de a trăi și de a ne bucura. Pentru romantici, pentru familii, pentru exploratori, pentru îndrăgostiți sau pentru cei care sunt pur și simplu curioși să descopere răsfățul la el acasă.
Pătrundeți în spiritul locului, printr-un un mic ritual, semnat Resort Casa Timiș. Trageți adânc aer în piept. Expirați lent, în ton cu diapazonul naturii. Lăsați-vă în brațele ei. Strecurați în inima voastră glasul liniștii. Liniștea lacurilor din jur, a dimineții sau a asfințitului, a momentului acela magic când natura își picură blândețea dumnezeiască peste amfiteatrul dintre vii și când luminile orașului strălucesc la picioarele dumneavoastră. Simtiți cum emoțiile negative se diluează, iar cele pozitive devin o sursă de vitalitate, creativitate și entuziasm.
Soi dacic care a supraviețuit doar la noi în țară, Crâmpoșie e asemeni sufletului românesc – prețuiește tot ce-l înconjoară. Bungalow-ul cu același nume ne conectează, treaptă cu treaptă, la tradiția noastră de viticultori, la atmosfera lejeră a vacanței, întruchipată în această licoare boemă și fructată.
* acceptăm plata cu vouchere de vacanță
Ușile, ferestrele și câteva elemente de decor au culoarea roz perlat. În codul culorilor Casa Timiș rozul este culoarea inimii, a iubirii, a delicateții și a tandreții, a armoniei, a șarmului, a feminității tonice, a tinereții și a bucuriei de a trăi. O culoare terapeutică care vindecă tristețea și stresul, care deschide inima spre bucurie. Este finețea celor care știu să asculte.
“Bucuria este ţelul nostru, destinul nostru. Nu putem şti cine suntem decât prin Bucurie. Dacă nu cunoaştem Bucuria, nu ne cunoaştem pe noi înşine.” Marianne Williamson
Politica de Anulare a Rezervării pentru Cazare a Casei Timiş
Contravaloarea rezervării sejurului la Casa Timiş, atât pentru camerele duble/twin, cât şi pentru apartamente, se returnează în totalitate, dacă anularea este efectuată cu cel puțin 15 de zile înainte de data pentru care s-a făcut rezervarea. Dacă anularea se realizează cu mai puțin de 14 zile înainte de sosire, Casa Timiş îşi rezervă dreptul de a returna 50% din valoarea rezervării, atât pentru camerele duble/twin, cât şi pentru apartamente. Dacă anularea rezervării se realizează cu mai puțin de 7 zile înainte de sosire, Casa Timiş îşi rezervă dreptul de a reține integral valoarea rezervării, atât pentru camerele duble/twin, cât şi pentru apartamente.
Abonează-te la newsletter
și alătură-te Familiei Casa Timiș